Prostele față de politica imigranției lui Trump s-au extins în toată America, dar liderul nu se lasă intimidat. Manifestațiile au provocat haos în Los Angeles, iar Trump a trimis aproape 3.000 de soldați și pușcași marini. În plus, 47 de români riscă să fie deportați.
Peste 2.000 de soldați din Garda Națională și 700 de pușcași marini au fost trimiși de Trump în Los Angeles. Aceștia au reținut 113 oameni în doar 24 de ore, printre care și doi oameni care au aruncat cu cocktail Molotov în polițiști. Primarul orașului a decretat stare parțială de asediu, iar oamenii nu mai au voie să meargă noaptea pe stradă, conform observatornews.
Aproape jumătate din americani sunt de partea protestarilor.
„Am auzit o grămadă de paznici cum băteau la ușă. Au spus că este un raid și că trebuie să scoatem pe toată lumea din producție. Dar eu le-am spus tuturor: Au venit cei de la Imigrări, fugiți! Nu mi se pare în regulă ca oamenii să fie luaţi de la locurile lor de muncă, să fie luaţi din clădirea federală, când vin să-şi facă actele şi să locuiască legal”, spun oamenii.
Oficialii din Los Angeles susțin că administrația Trump nu vrea să păzească oamenii, ci doar să instaleze frica și panica.
Guvernatorul democrat al Californiei l-a acuzat pe Trump că pregătește un atac asupra democrației SUA și a încurajat americanii să își apere pașnic drepturile.
În plus, Trump vrea să trimită la închisoarea Guantanamo peste 800 de emigranți ilegali europeni, printre care și români, dar informația a fost dezmințită de Casa Albă. 47 de români se află în evidențele americanilor și urmează să fie deportați.
„Foarte simplu, noi o să eliberăm Los Angeles şi o să îl facem liber, curat şi sigur din nou. Şi încă foarte repede”, a declarat Donald Trump.