Ungaria: Un român a provocat un GRAV accident rutier. Bilanțul VICTIMELOR

Publicat: 26 06. 2018, 11:45

Un şofer român, în vârstă de 39 de ani, a provocat, luni noapte, un grav accident rutier pe autostrada M1 din Ungaria, doi copii zbătându-se între viaţă şi moarte după ce românul ar fi adormit la volan şi a intrat în maşina care circula în faţa sa.

Șoferul român conducea o dubă marca Ford, iar la un moment dat, din neatenţie sau pentru că ar fi adormit la volan, a intrat în plin într-un autoturism care circula în faţa sa.

În autoturism se aflau patru cetăţeni bulgari: doi adulţi şi doi copii, în vârstă de 10, respectiv 12 ani.

În urma impactului violent, autoturismul bulgarilor a fost aruncat de pe autostradă şi a ajuns într-un şanţ.

Copiii au suferit răni foarte grave, au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale, iar unul dintre ei este ţinut în viaţă de aparate.