Acord la nivelul UE: Un muncitor detaşat va trebui să primească ACELAŞI SALARIU ca un muncitor local

Acord la nivelul UE: Un muncitor detaşat va trebui să primească ACELAŞI SALARIU ca un muncitor local

Un muncitor detaşat va trebui să primească acelaşi salariu ca un muncitor local, potrivit unei decizii a negociatorilor Parlamentului European şi ai Consiliului, care reprezintă statele membre.

„Aveti în faţă un comisar fericit. Este un acord istoric”, a declarat comisarul european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, într-o conferinţă la Bruxelles.

De asemenea, muncitorul detaşat va primi şi toate bonusurile prevăzute în ţara respectivă (precum prima de frig, spor de ruşine, de vechime, al 13-lea salariu), informează Hotnews.

„Aveam nevoie de acest acord prealabil (…) Sunt extrem de încrezător că până în mai-iunie vom putea ajunge la revizuirea acestei directive”, a spus eurodeputata franceză Elisabeth Morin-Chartier, co-raportor al proiectului la Parlamentul European, care a cofirmat consensul.

Acordul prealabil urmează să fie aprobat pe 14 martie de către ministrii celor 28 de state europene şi de Parlamentul European, în sesiune plenară.

Aşadar, cele trei puncte asupra cărora instituţiile europene au căzut de acord sunt:

– durata maximală a detaşării: se propun 12 luni, care mai pot fi prelungite cu încă şase, dacă ţara de primire acceptă o solicitare a întreprinderii;
– transportul rutier: pentru acest sector ultrasensibil, fosta directivă din 1996 (şi nu noua revizuire) se va aplica şoferilor până când o directivă specifică va intra în vigoare;

– transpunerea noii directive în sistemele juridice ale statelor membre: negociatorii au convenit asupra unei formule de doi ani pentru transpunere şi o aplicare în toate ţările UE la capătul acestui interval.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`