Activişti de mediu au stropit cu Coca-Cola o mumie egipteană dintr-o expoziţie în Spania (VIDEO)

Publicat: 14 11. 2022, 16:31

Activiștii de mediu au stropit cu coca-cola vitrina de sticlă cu replica unei mumii egiptene, expusă  la Muzeul Egiptean din Barcelona.

Nou protest al activiștilor de mediu

Activiștii au atras atenția în acest fel asupra inacţiunii guvernelor adunate pentru COP27 în Egipt în faţa schimbărilor climatice, scrie Le Figaro.

Activiștii aparţin colectivului Futuro Vegetal. Ei au afișat și un banner mare cu mesajul „Justiţia climatică”, denunţând un „COPCA COLA” cu referire la reuniunea de la summit-ul COP27 privind clima de la Sharm el-Sheikh, Egipt, şi Coca-Cola, sponsorul oficiali al conferinţei, scrie newsinfrance.

Odată sosită poliţia, tinerii activişti au cooperat şi nu au fost arestaţi. Muzeul Egiptean a indicat însă că intenţionează să depună o plângere.

Aproape o sută de muzee internaționale s-au declarat, joi, „profund șocate de acțiunile care vizează operele de artă organizate de activiști ai cauzei mediului și și-au amintit rolul lor în conservare.

Câteva alte astfel de acțiuni au fost desfășurate în ultimele săptămâni de activiștii pentru climă, care au vizat clădiri emblematice, dar și opere de artă celebre din mai multe orașe din Europa.

Activiștii ecologisti au încercat, vineri, fără succes, la Oslo, să pună mâna pe „The Scream”, capodopera emblematică a pictorului norvegian Edvard Munch, pentru a denunța industria petrolului din Norvegia. La începutul lunii, doi activiști din „ultima generație” întinseseră piure de cartofi pe sticla care protejează pânza lui Claude Monet «Pitre de moară la Muzeul Barberini din Potsdam, Germania.