Activitățile banale, efectuate zilnic, care pot favoriza infectarea cu SARS-CoV-2. Semnal de alarmă din partea epidemiologilor

Publicat: 19 10. 2020, 21:28
Foto: Pixabay

Măsurile sanitare, de prevenire a infectării cu noul coronavirus sunt reamintite zilnic de către autorități, iar ele și-au dovedit eficiența atât la nivel național, cât și internațional. Există însă câteva gesturi banale, pe care oamenii au tendința să le facă zilnic, fiind parte din stilul lor de viață, care pot favoriza, din păcate, infectarea cu SARS-CoV-2, dacă una dintre persoane este infectată fără să știe.

Medicii infecționiști atrag atenția asupra acestor activități simple, dar care ar putea favoriza infectarea cu noul coronavirus. „Mâncatul împreună, fără mască, în spații închise și aproape, fumatul la colț cu poveștile de rigoare, statul în același birou închis, neaerisit, cu „încă doar 1-2 persoane” și fără masca, manipularea cu mâini murdare a măștii, sintagma „doar acum am dat jos masca” sau „numai 5 minute ca să pot respira bine”, mersul în aceeași mașina fără masca pot fi „acel călcai al lui Achile pentru infectare”, avertizează medicul infecționist Andreea Moldovan, de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, potrivit Hotnews.ro.

Respectarea măsurilor un pas către prevenție

Medicul epidemiolog de la Brașov a ținut să le reamintească românilor cât de importantă este respectarea măsurilor sanitare și mai ales purtatul măștii de protecție.

„”Faptul că până acum, purtând riguros masca și respectând recomandările, am scăpat mulți dintre noi, dovedește că aceste masuri funcționează. Jucăm la trecerea timpului, la evitarea colmatarii profunde a sistemului medical (deja e foarte greu sa găsești un loc de internare), la obținerea unor metode terapeutice mai bune. Haideți încă un pic de efort!”, a adăugat Andreea Moldovan, potrivit sursei citate anterior.