Acuzații grave la adresa companiei Twitter: A șters date dintr-o anchetă extrem de importantă din SUA
Twitter este implicată într-un scandal imens. Celebra reţea de socializare este acuzată că ar fi şters date importante pentru anchetatorii care investighează presupusa manipulare din partea Rusiei, din timpul alegerilor din 2016.
Anchetatorii consideră că Twitter a fost una dintre cele mai puternice arme ale Rusiei în eforturile sale de a-l promova pe Donald Trump, în defavoarea lui Hillary Clinton.
Ruşii creau mai multe conturi false prin care încercau să îi maipuleze pe americani în legătură cu alegerile prezidenţiale. Acolo erau postate mesaje nepotrivite cu scopul de a o pune într-o lumină proastă pe Hillary Clinton.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar fi ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental, consideră serviciile secrete americane.
Mulți investigatori din S.U.A care se ocupă de caz consideră că exista o speranță in a-l găsi pe cel care a stat în spatele acestei operaţiuni, dar şi mecanismele prin care se opera printre informatiile stocate în ultimii ani de Twitter.
Din păcate insa, o mare cantitate de informații valoroase deținute de rețeaua de socializare este pierdută, spun analiştii din domeniul securității informatice.
Unul dintre motive este politica de confidențialitate agresivă a Twitter privind consumatorii. Odată ce orice utilizator revizuiește sau șterge tweet-urile, plătește promoții sau conturi întregi, compania însăși trebuie să facă acest lucru.
Politica Twitter necesită acțiuni similare ale firmelor private care plătesc pentru accesul la fluxul de date globale în timp real și depozit de date salvate pentru utilizare în marketing și alte analize comerciale.
Celălalt motiv este legat de comerţul rusesc de cibernetică, potrivit căruia operatorii elimină imediat datele digitale stranse, potrivit fostului director adjunct al FBI.
Un expert în securitate informatică de la King's College London sustine că este probabil ca întregul atac ce vizeaza Partidul Democrat, inclusiv rolul lui Guccifer 2.0, să fi fost orchestrat se spioni ruşi.
Atât CIA, cât şi FBI cred că hackeri ruşi au fost responsabili pentru atacurile vizând Partidul Democrat, menite să îl ajute pe republicanul Donald Trump în cursa pentru Casa Albă. Mai mult, serviciile de informaţii sustin că hackerii au acţionat la ordinele statului, deşi nu pot dovedi o implicare a lui Vladimir Putin.
În prezent, mai multi inginerii încearcă să afle ce anume mai poate fi recuperat si să găsească modalități de recreare a unor buzunare de date particulare care au fost șterse definitiv.
Twitter a refuzat să spuna cât de multe date relevante au fost șterse, sau daca acestea ar putea fi in vreun fel recuperate.