Adrian Cioroianu, fost ministru de externe, a comentat rezultatele de până acum ale alegerilor intermediare din SUA, miercuri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și s-a arătat de părere că „avem un câștigător, dar care nu e Donald Trump, este acest guvernator republican de Florida, Ron DeSantis”.
Întrebat dacă îl suprinde rezultatul alegerilor din Statele Unite, Adrian Cioroianu a spus: „Sincer, oarecum, da, pentru că se crease un orizont de așteptare pentru ceea ce Donald Trump numea viitorul «val republican» care va mătura totul, sau «cutremurul republican», cum ați titrat dumneavoastră, or el nu s-a produs, acest val republican, cel puțin deocamdată, rezultatele de până acum”.
„Avem un câștigător, dar care nu e Donald Trump, este acest guvernator republican de Florida, Ron DeSantis, care a câștigat acum cu un scor mai mare decât acum patru ani, or asta îl propulsează în postura de probabil candidat în interiorul Partidului Republican pentru desemnarea în lupta pentru președinția viitoare, peste doi ani. Nu cred că e o veste bună pentru Donald Trump, dar a fost o veste bună pentru Ron DeSantis și pentru susținătorii săi”, a adăugat fostul ministru.
Întrebat dacă Donald Trump va mai avea același elan să își lanseze candidatura la președinția SUA, un anunț despre care se bănuiește că ar urma să îl facă săptămâna viitoare, Adrian Cioroianu a explicat: „Oh, cu siguranță cred că o va face, dar în lipsa elanului de care vorbiți, pentru că probabil se aștepta la o victorie mai clară, dorea să își lege numele de o victorie mai clară. Ce vedem deocamdată este că unii dintre candidații sprijiniți de Donald Trump au pierdut, unii, sigur, au câștigat, unii au pierdut, deci atingerea lui n-a transformat chiar totul în aur sau în victorios. Asta îi mai taie puțin din elan”.
„Pe de altă parte, îl cunoaștem că are suficient curaj și tupeu politic încât să anunțe peste câteva zile, chiar din Florida, chiar de la reședința sa din Florida, dar, repet, deja este întrebat de Fox News, este întrebat ce părere are de un viitor candidat DeSantis, genul de întrebări care nu îi fac plăcere, și s-ar putea să avem doi candidați din aceeași Florida în interiorul Partidului Republican”, a mai spus Adrian Cioroianu.