Aeroportul din Hamburg a fost închis: Autoritățile germane nu au precizat de ce au luat această decizie
Alertă la Hamburg. Aeroportul din orașul german a fost închis joi seară, iar toate zborurile au fost redirecționate către aeroporturile din apropiere, fără ca autoritățile să precizeze motivul pentru care au luat această măsură, informează Berliner Zeitung, potrivit Mediafax.
Potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului, acesta ar fi fost închis în jurul orei 8.20, ora locală (9.20, ora României).
Potrivit Express.co.uk, în interiorul aeroportului ar fi pătruns persoane ”neautorizate”.