Africa de Sud: Circa 15.000 de crocodili au scăpat dintr-o crescătorie

Publicat: 24 01. 2013, 18:55
Aproximativ 15.000 de crocodili au evadat dintr-o crescătorie din nordul Africii de Sud, zonă grav afectată de inundații după ce nivelul apelor fluviului Limpopo a crescut considerabil. Animalele au dispăru...

Aproximativ 15.000 de crocodili au evadat dintr-o crescătorie din nordul Africii de Sud, zonă grav afectată de inundații după ce nivelul apelor fluviului Limpopo a crescut considerabil.

Animalele au dispărut când proprietarii fermei au vrut să evacueze apa, deschizând porțile, iar până în prezent au fost recuperați aproape jumătate din crocodili, scrie The Telegraph

Potrivit presei locale, un crocodil a fost reperat chiar la 120 de km distanță de crescătorie, pe terenul de rugby al unei școli.

„Până acum, în apele fluviului Limpopo erau doar câţiva crocodili. Acum cu siguranţă sunt foarte mulţi” a declarat Zane Langman, unul din proprietarii fermei.

Provincia sud-africană Limpopo (nord) a fost afectată în ultimele zile de grave inundaţii provocate de ploi abundente, soldate cu peste zece morţi.