Africa de Sud: Peste 300 de persoane, rănite în urma unui accident feroviar

Publicat: 20 05. 2011, 08:30

Mai mult de 300 de persoane sunt rănite, în urma unui accident de tren produs în Africa de Sud în zona Soweto, relatează BBC

Potrivit martorilor, un tren a lovit ultimul vagon al garniturii aflate în fața sa, care se oprise la semafor. Izibitura a fost atât de puternică, încăt pasagerii au ieșit prin geamuri.

„Circa 300 de persoane au fost rănite și am cerut  mai multe ambulanțe pentru a transporta oamenii la spital. Doi răniți au fost transpertați pe cale aeriană”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență din Johannseburg.

„A fost oribil, am văzut oameni cu picioare rupte, nu a fost deloc o imagine tocmai bună de privit”, a mărturisit unul din pasagerii aflați în trenul lovit, Gladwell Ntusi, citat de sursa precizată.

„Este cel mai grav accident produs în ultimii ani, chiar dacă, din fericire, nu a murit niciun om”, a adăugat purtătorul de cuvânt.