Alarmă falsă cu bombă la bordul unui avion care circula pe ruta Berlin – Hurghada. Aeronava a aterizat de urgență la Budapesta

Publicat: 07 12. 2015, 14:42

UPDATE 16.30: Amenințarea cu bombă de la bordul avionul care a aterizat de urgență la Budapesta s-a dovedit a fi falsă.

Amenințare cu bombă, luni, la bordul unui avion care circula pe ruta Berlin – Hurghada, Egipt. Aeronava a aterizat de urgență la Budapesta, transmite Reuters.

Aeronava de pasageri de tip Airbus A321, aparţinând companiei germane Condor Airways, a fost redirecţionată spre Budapesta în timp ce se afla în spaţiul aerian al Serbiei. La bordul avionului erau 130 de pasageri şi şapte membri ai echipajului.

Poliția i-a verificat pe pasageri și bagajele acestora.