Alarmă la baza NATO în care erau prezenţi premierul Spaniei și președintele Lituaniei. Un avion rusesc a ameninţat!
Emoţii mari pentru premierul Spaniei, Pedro Sanchez, şi preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, în timp ce aceştia se aflau într-o bază NATO din Lituania. A fost declanşată o alertă de securitate.
Motivul? Un avion militar rus s-a apropiat periculos de mult. Două avioane de vânătoare Eurofighter au fost mobilizate pentru interceptarea aeronavei militare suspecte, care părea să se apropie în mod neautorizat survolând Marea Baltică.
Un soldat a strigat „Alfa”
Avertismentul forţelor militare de la baza în care cei doi susţineau o conferinţă de presă a fost cât se poate de serios. Un soldat a intrat în hangar strigând „Alfa”, ceea ce înseamnă că a existat o alertă reală. Conform protocolului, aeronavele trebuie să decoleze instantaneu și să fie în zbor în mai puțin de 15 minute pentru a comunica cu aeronavele neidentificate și pentru a le informa că nu pot zbura în spațiul aerian baltic.
Liderii au fost evacuaţi
Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, şi preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, au fost duși într-un loc sigur. În Lituania, Letonia şi Estonia sunt staţionaţi militari NATO pentru misiuni care au rolul descurajării acţiunilor provocatoare ale Rusiei.
Conferinţa de presă a premierului Spaniei şi a preşedintelui Lituaniei a fost reluată la circa 30 de minute după incident.