Ambasadorul SUA la Chișinău, ANUNȚ CRUCIAL: Forțe interne și externe încearcă să destabilizeze Republica Moldova

Publicat: 05 02. 2019, 15:03

Republica Moldova este în fața unui nou moment critic pentru dezvoltarea țării: alegerile parlamentare din 24 februarie.

Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, a declarat că este necesar ca alegerile să fie libere, denunțând totodată faptul că unii actori externi, dar și politicieni din interior promovează lucruri ce dezbină societatea precum identitatea națională sau vectorul politicii externe, pentru a o distrage de la problemele reale cu care se confruntă, potrivit Radio Chișinău.

La Chișinău sunt trei mari partide. Este vorba de Partidul Socialiștilor, de stânga, adept al aderării la Uniunea Eurasiatică, controlată de Moscova, Partidul Democrat, aflat în prezent la guvernare, care în ultima perioadă a schimbat discursul său pro-european pe unul pro-Moldova și Blocul electoral Acum, format din cele mai importante partide de opoziție care se declară pro-europene.