Un număr de 29 de milioane de polonezi au ieșit pentru a vota viitorul președinte al țării lor, în primul tur al alegerilor prezidențiale. Trzaskowski şi Nawrocki au intrat în turul 2, conform Observator.
Lupta pentru turul doi al prezidențialelor se va da între primarul capitalei Varşovia, proeuropean, şi un politician conservator. Candidații care au intrat în turul 2 sunt Rafal Trzaskowski și Karol Nawrocki. Diferența dintre cei doi a fost de 2%, în favoarea lui Trzaskowski.
Rafal Trzaskowski a fost votat de 31,1% dintre polonezi, în timp ce contracandidatul său, Karol Nawrocki, a obţinut 29,1% din voturi.
„Destul cu certurile. Destul cu conflictele. Destul cu ţipetele. Avem nevoie de pace în țară. Și nu vă lăsați păcăliți de ceea ce vedeţi, pentru că principalul meu contracandidat, Karol Nawrocki, este un politician radical”, a declarat Rafal Trzaskowski în faţa mulţimii.
„Nu voi permite ca siguranţa femeilor şi bărbaţilor polonezi să fie ameninţată de migranţi ilegali, nici ca viaţa noastră economică și economia să fie afectate de introducerea monedei euro. Nu voi accepta semnarea de noi tratate ale Uniunii Europene şi ca Polonia să-și piardă suveranitatea în atâtea sectoare ale vieţii sociale”, este una din declaraţiile lui Nawrocki.
Turul 2 al alegerilor prezidențiale din Polonia va avea loc la data de 2 iunie 2025.