Alertă! Un nou caz de mpox. Unde a fost identificat pacientul și ce simptome are

Publicat: 20 01. 2025, 18:45
Sursa Foto: Freepik.com

Alertă în Anglia. O persoană care s-a întors recent din Uganda a fost depistată cu mpox Clade 1b, a infirmat Agenția britanică pentru securitate sanitară.

Cazul a fost identificat în East Sussex, iar persoana se află acum sub îngrijire medicală la Guy’s and St Thomas’ NHS Foundation Trust, potrivit Sky News.

Agenția a transmis, luni, că este în căutarea contactelor apropiate ale persoanei infectate, cu ajutorul organizațiilor partenere.

Acelor persoane li se va oferi testarea și vaccinarea, în cazul în care este necesar acest lucru, pentru a preveni răspândirea infecției. Apoi, li se va spune ce îngrijiri suplimentare sunt necesare, în cazul în care au simptome sau sunt testate pozitiv.

Amintim că boala Mpox Clade 1b a fost depistată în mai multe țări din Africa, în ultimele luni. De asemenea, cazuri au fost identificate apoi în Belgia, Canada, Franța, Germania, Suedia și SUA.

Ce este boala Mpox

Această boală Mpox mai este cunoscută și sub numele de variola maimuței (monkeypox).

Mpox este o boală virală rară cauzată de virusul mpox, care face parte din aceeași familie de virusuri ca variola (smallpox).

Medicii atrag atenția că simptomele sunt similare cu ale variolei,însă mpox este mai puțin severă și, de obicei, mai puțin contagioasă.

Ce simptome au persoanele infectate cu boala Mpox

Printre simptomele mpox se regăsesc:

  • Febră
  • Durere de cap
  • Dureri musculare
  • Oboseală
  • Ganglioni limfatici umflați
  • Erupții cutanate care pot evolua în pustule și cruste, apărând de obicei pe față, palme, tălpi și, uneori, pe alte părți ale corpului.