ALERTĂ: Unul din candidații la PREȘEDINȚIE și-a suspendat campania! OPERAȚIE de urgență pe cord (FOTO)

Publicat: 03 10. 2019, 10:20

Alertă în alegerile prezidențiale americane după ce speranța Democraților, senatorul Bernie Sanders a fost internat de urgență în spital din cauza unor dureri în zona toracică, anunțăBBC News.

Echipa de campanie a senatorului american a anunțat miercuri că medicii au identificat un blocaj arterial care a necesitat montarea a două stenturi.

”Senatorul Sanders vorbeşte şi are o stare de spirit bună”, a declarat consilierul său şef de campanie, Jeff Weaver. Acesta a adăugat că Sanders (78 ani)”se va odihni în următoarele câteva zile. Anulăm evenimentele şi apariţiile programate, până la noi ordine, şi vom continua să oferim noutăţile relevante”.

Deocamdată nu se știe cât va dura perioada de recuperare a senatorului și dacă acesta va putea participa la următoarea dezbatere din interiorul Partidului Democratic, programată pentru 15 octombrie.

Sondajele arată că Bernie Sanders este al treilea în cursa internă, aflându-se în spatele senatorului de Massachusetts, Warren Elizabeth, și e fostului vicepreședinte al SUA din timpul mandatului Obama, Joe Biden.