Divorţul anului: fondatorul Amazon şi-a transformat fosta soţie într-una dintre cele mai bogate persoane. Câte miliarde a primit ea
Divorţul fondatorului Amazon, Jeff Bezos, de soţia sa, MacKenzie Bezos, a fost formalizat vineri de către o instanță, aceasta urmând să primească acţiuni în valoare de 38,3 miliarde de dolari, anunţă Bloomberg.
Practic, fosta soţie a fondatorului Amazon va primi 4% din acţiuni, ea devenind, peste noapte, una dintre cele mai bogate 22 de persoane din lume.
În acelaşi timp, Jeff Bezos va păstra 12% din acţiuni, care au o valoare de 114,8 miliarde de dolari, rămânând în continuare pe primul loc în topul celor mai bogate persoane.
Jeff Bezos şi MacKenzie Bezos au fost căsătoriţi timp de 25 de ani,
![]()
Foto: Fondatorul Amazon, Jeff Bezos (sursă foto: Instagram / Jeff Bezos)
„Sunt recunoscătoare că am încheiat procesul de dizvolvare a căsniciei mele cu Jeff, cu susţinere reciprocă şi a tuturor celor care ne-au contactat, şi sunt nerăbdătoare să trec la următoarea fază ca şi co-părinți şi prieteni. Sunt bucuroasă că i-am cedat toate acţiunile mele din Washington Post și Blue Origin, şi 75% din acţiunile noastre Amazon, plus control de vot asupra acţiunilor mele, pentru a susţine contribuţiile echipelor din aceste companii incredibile. Sunt încântată de propriile mele planuri. Recunoscătoare pentru trecut şi de abia aştept să văd ce urmează”, a scris MacKenzie Bezos într-o postare de pe contul ei de Twitter.
![]()
Foto: Jeff Bezos şi fosta soţie, MacKenzie Bezos, în tinereţe (sursă foto: Instagram / MacKenzie Bezos)