Ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble: „Criza din Ucraina este subiectul de top de pe agenda guvernului britanic”
Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii a transmis la București că apărarea colectivă în cadrul NATO este absolut fundamentală, iar Alianţa are nevoie de investiţia de solidaritate pe care o face România.
Andrew Noble: Criza ucraineană a arătat solidaritatea din interiorul NATO
Ambasadorul Marii Britanii a menționat într-o întâlnire cu un grup de jurnalişti români, că toate ţările trebuie să urmeze exemplul Regatului Unit şi al României şi să se implice mai mult pentru a obţine instrumentele necesare pentru a garanta că „cetăţenii noştri vor fi în siguranţă în faţa oricărei agresiuni de tipul celei suferite de Ucraina”.
„Evident, criza din Ucraina este subiectul de top de pe agenda guvernului britanic şi în special a ministrului de externe Liz Truss. Acesta este un domeniu în care avem o cooperare foarte strânsă cu guvernul român. Criza ucraineană a arătat solidaritatea din interiorul NATO, din interiorul reţelei de libertăţi în care trăim şi de fapt este un moment bun pentru modul nostru de viaţă.
Dar această criză ne-a făcut şi foarte conştienţi că trebuie să avem alte priorităţi decât cele pe care poate le-am avut în trecutul recent. Ceea ce s-a întâmplat în 2008 şi 2014, cu agresiunea rusă în ţări vecine, a fost un set de paşi complet inacceptabili faţă de care nu am răspuns suficient de puternic, ceea ce i-a permis preşedintelui Putin să ajungă la concluzia că poate scăpa nepedepsit pentru intenţiile sale agresive faţă de Ucraina”, a declarat diplomatul britanic în timpul întâlnirii.
Andrew Noble: Nu ne putem permite să lăsăm agresiunea să aibă succes
Andrew Noble transmite că se impune o analiză şi asupra modului de a acţiona apărarea valorilor democratice şi pentru consolidarea sistemului internaţional, motiv pentru care, răspunsul la acţiuni de tipul actualei agresiuni ruse să fie mult mai rentabil decât până acum.
„Trebuie să câştigăm în Ucraina, nu ne putem permite să lăsăm agresiunea să aibă succes. Acesta este angajamentul guvernului britanic. Aşa cum am mai spus, în ce ne priveşte lucrăm îndeaproape cu guvernul român în toate aspectele; oferim adăpost refugiaţilor ucraineni care doresc să vină în Regatul Unit”, a adăugat ambasadorul Andrew Noble.
Acum o săptămână, şefa diplomaţiei britanice Lizz Truss a declarat că situaţia din Ucraina trebuie să fie un catalizator pentru „relansarea, remodelarea şi reformarea” unei arhitecturi de securitate globală care, în cazul Ucrainei, a eşuat.
Lizz Truss a salutat puterea şi unitatea lumii libere în faţa invaziei liderului de la Kremlin.
Totodată, şefa diplomaţiei britanice a susținut că trebuie acţionat în trei domenii, mai exact: măsuri de descurajare mai puternice, securitate economică mai mare şi alianţe globale mai strânse şi îşi va prezenta viziunea pentru o nouă eră a păcii, securităţii şi prosperităţii.