Ambasadorul român la Vatican: Papa Francisc a fost un profet al unei biserici umane și umanizante, o voce care a reamintit lumii că puterea adevărată nu se exercită, ci se oferă / Papa a frânt pâinea milei în mijlocul celor marginalizați (VIDEO)

Ambasadorul român la Vatican: Papa Francisc a fost un profet al unei biserici umane și umanizante, o voce care a reamintit lumii că puterea adevărată nu se exercită, ci se oferă / Papa a frânt pâinea milei în mijlocul celor marginalizați (VIDEO)
Papa Francisc. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / ABACA

George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, a avut un discurs emoționant la trecerea în neființă a papei Francisc. Acesta a susținut că papa a fost cu adevărat apropiat de oameni, de suferințele lor, și a știut să apropie Biserica de credincioși. De asemenea, ambasadorul a vorbit despre încărcătura simbolică a momentului în care Francisc a trecut la cele veșnice.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Ambasadorul George Bologan, despre moartea papei Francisc

„Sfântul părinte ne-a surprins inclusiv prin ultimul său gest pământesc, anume plecarea la cele veșnice în ziua de Paști. Mâine, 23 aprilie, se sărbătorește Sfântul Gheorghe, e ziua în care papa își celebra onomastica, fiind Jorge Bergoglio, în numele lui de mirean. E o coincidență care poată să aibă o dimensiune spirituală semnificativă.

Înmormântarea va alea loc sâmbătă și, la două sau trei săptămâni după funeralii, Colegiul Cardinalilor se va reuni în Capela Sixtină pentru Conclav. Durata unui conclav durează de la zile la săptămâni. În această perioadă, Sfântul Scaun intră într-un timp cunoscut drept „sede vacante”. În acest interval, administrația e gestionată de cardinalul Camerleng, cu un grup de înalți prelați”, a explicat George Bologan.

Ambasadorul a spus apoi că a avut privilegiul de a-l întâlni pe papă de trei ori, ultima dată cu ocazia prezentării mesajului corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, în ianuarie anul acesta.

„Pentru mulți, papa a fost un profet al unei biserici umane și umanizante. O voce care a reamintit lumii că puterea adevărată nu se exercită, ci se oferă, iar slujirea, în general, aici e valabil și pentru alt lider, se face prin pildă”, a mai afirmat George Bologan.

E posibilă unificarea Paștelui ortodox cu cel catolic?

Întrebat dacă de la noul papă putem avea speranțe că va fi unificată data Paștelui la catolici și ortodocși, George Bologan a afirmat: „E o dorință firească. Biserica creștină, indiferent care e ea, în această perioadă a istoriei definită de unii postcreștinism, se află în fața acelorași provocări, iar Biserica e chemată la o mărturisire comună pentru a deveni mult mai credibilă. Și aceste provocări la care e supusă Biserica cred că, indiferent că vorbim de Biserica Ortodoxă, Catolică, Neoprotestantă sau Protestantă, e chemată la o acțiune comună. Data unificării e o dorință a multora dintre noi și iată că vorbeam adineaori despre niște coincidențe – faptul că papa s-a mutat la cele veșnice în anul în care Paștele a fost sărbătorit cum își dorea el, de către toți creștinii de la un capăt la altul al pământului, în aceeași zi, e și aceasta, în opinia mea, o interpretare în termeni spirituali și teologici”.

„Putem spune, la fel, că e sinteza unei misiuni în care a vestit Evanghelia speranței unde se năștea suferința. Dacă ne aducem aminte de implicarea suveranului pontif în sprijinirea populațiilor defavorizate din Buenos Aires, într-adevăr, se confirmă că papa a vestit Evanghelia speranței acolo unde năștea suferința și a frânt pâinea milei în mijlocul celor marginalizați”, a mai declarat ambasadorul George Bologan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`