Ambasadorul Turciei în Austria, rechemat pentru consultări, după ce Parlamentul de la Viena a recunoscut simbolic genocidul armean

Ambasadorul Turciei în Austria, rechemat pentru consultări, după ce Parlamentul de la Viena a recunoscut simbolic genocidul armean
Foto: tccb.gov.tr

Ambasadorul Turciei în Austria a fost rechemat pentru consultări, în semn de protest față de recunoașterea simbolică de către Parlamentul de la Viena a genocidului armean comis de Imperiul Otoman în timpul Primului război mondial, informează AFP.

„Declarația parlamentului austriac a creat efecte negative permanente în prietenia și relațiile dintre Turcia și Austria. Turcia a decis să-și recheme ambasadorul pentru consultări”, a indicat Ministerul turc al Afacerilor Externe.

Decizia vine după ce în Parlamentul austrica a fost ținut miercuri un moment de reculegere în memoria genocidului armean. Gestul a fost făcut cu două zile înainte de data la care sunt comemorate masacrele din 1915 și în contextul în care cele două state au fost aliate în timpul Primului Război Mondial. Autortățile din Turcia au reacționat rapid, calificând drept ”tendențion” comportanemtul legistlativului de la Viena și denunțând totodată o „insultă adusă poporului turc”.

Turcia neagă categoric că Imperiul Otoman a organizat masacrarea sistematică a populației armene în timpul Primului Război Mondial și nu este de acord cu folosirea termenului de „genocid” utilizat de Armenia, numeroși istorici și alte circa 20 de țări, printre care Franța, Italia și Rusia.

Recent Turcia a rechemat și ambasadorul său la Vatican, după ce Papa Francisc a  vorbit în premieră despre „genocidul” armenilor.