Amenințare cu bombă la summit-ul G20: Autorul a fost condamnat la patru luni de închisoare

Publicat: 05 11. 2011, 10:55
Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost condamnat, vineri, în orașul francez Blois, la patru luni de închisoare cu suspendare pentru difuzare de informații false și uzurparea identității după ce a trimis un...

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost condamnat, vineri, în orașul francez Blois, la patru luni de închisoare cu suspendare pentru difuzare de informații false și uzurparea identității după ce a trimis un e-mail președinției, amenințând că va declanșa o bombă la summit-ul G20 al liderilor lumii, potrivit AFP.

Autorul a trimis, miercuri, de pe calculatorul din casa familiei, unde acesta locuiește, un e-mail în care amenința: „Mâine, joi, o bombă va exploda la G20 la Cannes, salut ticălosule”.

Mesajul a fost semnat cu numele unui fost coleg de clasă, un fost rival din timpul școlii. Potrivit avocatului său, mesajul nu a fost politic, bărbatul dorind doar să-i facă rău fostului rival.

În acest caz au fost mobilizate direcția antiteroristă din Paris și două servicii de poliție, costul operațiunilor ridicându-se la câteva mii de euro.

Bărbatul a fost judecat, vineri, și condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 500 de euro.