Analist: Rusia se AMESTECĂ în sistemele JURIDICE europene. S-a pierdut un CRIMINAL rus printre degetele binevoitoare ale autorităţile elene
Pentru a-și atinge obiectivele, Federația Rusă foloseste ingerinţa, şantajul şi coruperea sistemelor juridice ale statelor europene, a clasei politice europene şi a structurilor economice şi de afaceri ale acestor state, a precizat analistul de politică externă, Iulian Chifu, într-o analiză publicată vineri de Adevarul.ro.
Acestor tactici li se alatura, insa, operaţiunile hibride cu componentă militară, operaţiunile informaţionale (ale serviciilor de informații – n.r.) şi cele cibernetice in ceea ce a fost definit drept „război hibrid”.
Pe 2 martie, Yevgeny Kalinin, un expert rus in energie, a fost arestat în Grecia, la cererea Ucrainei. Doar patru zile mai tarziu, expertul rus a fost eliberat în urma unor presiuni exercitate asupra Greciei la inițiativa unui apropiat al lui Vladimir Putin. În urma arestarii rusului însă, aieșit la iveală șirul evenimentelor care au dus la eliberarea lui.
„În 2014, după anexarea Crimeei şi agresiunea militară din Estul Ucrainei, o super-afacere a căzut la Odessa. E vorba despre o afacere de furt, contrabandă, trafic de petrol şi evaziune fiscală la rafinăria din Odessa aparţinând oligarhului rus ucrainean Serhiy Kurchenko, un apropiat al fostului preşedinte Yanukovici, care urma să fugă de la Kiev peste doar câteva zile. În februarie 2014, deci, când omuleţii verzi ai GRU ocupau şi preluau Crimeea, un control al poliţiei la rafinăria Vetek a relevat faptul că aici era o întreagă activitate acoperită şi netaxată prin evaziunea fiscală, protejată de fostul preşedinte, încă în funcţie la acea oră”, se aratăîn analiză.
![]()
Foto: Micii omuleţi verzi ai GRU (sursă foto: Anton Holoborodko / Wikipedia)
Potrivit analistului, la scurt timp dupa controlul la rafinarie, Evgheni Kalinin a fugit în Rusia. Tot atunci a fost dat în urmărire de către autoritățile ucrainene.
„El a fost acuzat de autorităţile ucrainene de evaziune fiscală în valoare de 7 miliarde de hrivne prin produsele descoperite la controlul din februarie numai – adică aproximativ 260 milioane de dolari, de constituirea unui grup criminal organizat”, se mai precizează în analiză.
În cele din urmă, pe 2 martie, Yevgeny Kalinin a fost arestat în Grecia, pe aeroportul din Atena, pe baza unui mandat emis de Interpol. In apararea oligarhului, avocatul sau s-a legat direct de „acţiunile ucrainene împotriva Rusiei“, deci a ridicat subiectul la nivelul unei afaceri de stat.
„Arestarea lui Evgeny Kalinin de către autorităţile din Grecia a fost una legitimă. Ea a fost atacată de către maşinăria de propagandă rusească, în pregătirea intervenţiei politice ce a urmat pentru eliberarea lui Kalinin. De fapt, intervenţia s-a făcut de la cel mai înalt nivel, iar la 4 zile, autorităţile elene l-au eliberat pe Kalinin, care a ajuns imediat în Rusia, la adăpostul mandatelor de arestare şi urmărire internaţională”, a scris Iulian Chifu.
De fapt, autoritățile elene l-ar fi eliberat pe oligarhul rus fără să mai aştepte actele de extrădare sau documentele autorităţilor ucrainene.
„Omul de afaceri rus se dovedeşte, astfel, mult prea important pentru regimul Putin, care a utilizat asemenea instrumente pentru a-l extrage din Atena, din închisoare. Avocatul său a comunicat că a fost arestat „din greşeală“. Din închisoare de înaltă securitate Korydallos, Kalinin a ajuns înapoi la viaţa sa luxuoasă din Moscova, pe care nu o va mai putea părăsi în următoare parte a vieţii sale pentru a nu risca arestarea internaţională. Aşa s-a pierdut un criminal rus printre degetele binevoitoare ale autorităţile elene”.
![]()
Foto: Igor Dodon, preşedintele pro-rus al Republicii Moldova (sursăfoto: Facebook / Igor Dodon)
Potrivit analizei, interventia ar fi pornit de la Aleksandr Mikhailovich Babakov, un om subordonat direct lui Vladimir Putin si cunoscut pentru rolul avut în transferul a 9 milioane de dolari de la Moscova către partidul Frontul Naţional din Franţa, condus de Marine Le Pen.
Acelasi Mikhailovich Babakov ar fi, însă, un prieten apropiat al preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.
„Guvernul grec a avut oportunitatea de a susţine prevederile dreptului internaţional şi a acţionat solidar şi în concordanţă cu standardele europene prin aplicarea unui mandat de arestare emis de INTERPOL, dar a a cedat cu uşurinţă presiunilor venite din partea guvernului rus”, a adaugat analistul Iulian Chifu.
„Mai mult, Atena nu ar trebui să fie foarte confortabilă cu rolul pe care l-a jucat acest actor de influenţă rusă în asigurarea eliberării lui Kalinin, un caz de interes transnaţional, mai ales că acest caz trădează clar slabiciunile, interferenţa şi pârghiile pe care le deţine Rusia la nivelul serviciilor de informaţii, la nivel politic şi al justiţiei din această ţară.”
„În mod clar, şi aparatul grec de securitate este saturat cu influenţă rusă, din moment ce nu există o explicaţie clară privind motivul pentru care un infractor urmărit internaţional ar fi eliberat înainte de fi supus unui proces în ţara care a solicitat arestarea şi extrădarea sa”, a adăugat analistul.
Citește analiza integral AICI.