Anders Breivik a studiat Al-Qaida timp de cinci ani înainte de a comite atacurile de la Oslo

Publicat: 20 04. 2012, 16:56
Autorul masacrului din Norvegia, extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, a declarat vineri, în cea de-a cincea zi de proces, că s-a inspirat pentru comiterea atacurilor studiind Al-Qaida timp de cinci ani. ...

Autorul masacrului din Norvegia, extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, a declarat vineri, în cea de-a cincea zi de proces, că s-a inspirat pentru comiterea atacurilor studiind Al-Qaida timp de cinci ani.

În fața instanței, Breivik a recunoscut că a urmărit Al-Qaida îndeaproape din 2006 până în 2011, studiind efectele rețelei teroriste în presă, „ceea ce au făcut greşit, ceea ce au făcut bine, de ce ai nevoie”.

Extremistul de dreapta a spus că ideea de a purta uniformă de poliţist pe 22 iulie 2011, pe Insula Utoya, i-a venit după ce a citit „revista” online a reţelei teroriste Al-Qaida.

Mai mult, Breivik a mărturisit că a obţinut unele „ponturi” urmărind documentare despre războaiele din Irak şi Afganistan.

Cea mai de succes (organizaţie teroristă) este Al-Qaida. Acţiunile lor îi transformă în martiri. Aceasta este cheia unei rezistenţe de succes”, a declarat extremistul de dreapta.

În cursul audierii de vineri, procurorii au dorit să afle care sunt rădăcile ideilor lui Breivik, care a recunoscut acuzaţiile formulate împotriva sa, dar care pledează nevinovat.

Breivik a vorbit despre sistemul de educaţie din Norvegia ca despre un exemplu „greşit”.

Veţi avea bărbaţi care se apucă de croşetat şi gătit şi femei care se apucă de dulgherie. Acesta este Marxism. Dacă privim mai de aproape sistemul şcolar norvegian, vedem că este golit de cunoştinţe, de coduri de onoare. S-a decis că aceste coduri de onoare, care au fost atât de importante în Europa timp de sute de ani, trebuie să nu mai existe”, a mai spus extremistul.