Anders Breivik, despre masacrul din Norvegia: „Aş ucide din nou. Am comis cel mai sofisticat atac politic din Europa”

Publicat: 18 04. 2012, 09:30

În cea de-a doua zi a procesului lui Anders Breivik, autorul atentatului din Norvegia soldat cu 70 de morţi, completul de judecată i-a permis inculpatului să citească o declaraţie, în care a povestit cum s-a întâmplat totul.

„Da, aş face-o din nou. Am comis cel mai sofisticat şi spectaculos atac politic pe care l-a văzut Europa de la al Doilea Război Mondial. Uciderea a 70 de persoane poate împiedica un război civil. Victimele atacurilor de pe insuIa Utoya nu erau copii inocenţi şi non-politici, ci tineri spălaţi pe creier”, a declarat Breivik, citat de telegraph.co.uk.

“Să mori pentru poporul tău nu este numai un drept, ci şi o datorie a noastră, a tuturor. Nu mă speria ideea că îmi voi petrece restul vieţii în închisoare. M-am născut într-o închisoare. Ea se numeşte Norvegia”, a mai adăugat Breivik, în faţa instanţei de judecată.

Unul din membrii juriului, exclus din instanţa de judecată

Ca şi în prima zi, Breivik a folosit salutul nazist în momentul în care a venit la tribunal în semn de „forţă, onoare şi sfidare faţă de tiranii marxişti din Europa”.

„Oamenii au fost trădaţi de multiculturalişti şi de liberali. Liberalii şi marxiştii nu au vrut niciodată democraţie pentru că s-au temut că vor apărea noi Hitleri, care vor provoca un al treilea război mondial”, a precizat Breivik.

Acuzatul le-a spus judecătorilor că şi-a cenzurat discursul în semn de respect faţă de victimele atentatului comis vara trecută în insula Utoya.

La insistenţele echipelor de avocaţi, unul dintre membrii juriului, care reprezenta societatea civilă, a fost exclus din proces pentru că a publicat la o zi după atacuri un comentariu pe Facebook în care spunea că Anders Breivik ar merita pedeapsa cu moartea.

Procesul criminalului norvegian va avea o durată de zece săptămâni. Sentinţa finală este programată în cursul lunii iulie.  

Breivik, despre masacrul din Utoya

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: