Angela Merkel a fost criticată dur de premierul Bavariei: "liderul dezordinii"
Angela Merkel a fost criticată dur de premierul Bavariei, Horst Seehofer, fiind numită „liderul dezordinii”. Acesta a declarat că nu i se pare în regulă modul în care șeful cancelariei germane a gestionat criza imigrației și probleme de ordine publică, scrie Die Welt, titrat de Mediafax.
„În momentul de faţă, nu avem niciun control asupra ordinii publice”, a declarat Horst Seehofer, care este şi liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), într-un interviu acordat publicaţiei Passauer Neuen Presse.
„Avem un lider al dezordinii”, a subliniat liderul CSU, filiala bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul Angelei Merkel.
Acesta a criticat de mai multe ori modul în care Angela Merkel a gestionat criza imigrației.
Angela Merkel a fost criticată pentru toleranța cu privire la venirea imigranților extracomunitari și are probleme din cauza scăderii popularității.