Angela Merkel: Băncile din Grecia vor fi recapitalizate cu 25 de miliarde de euro

Publicat: 13 07. 2015, 12:16
Foto: facebook.com/AngelaMerkel

Cancelarul german Angela Merkel a anunțat, luni, că jumătate din Fondul de privatizare, adică 25 de miliarde de euro,  va fi utilizată pentru recapitalizarea băncilor elene, urmând ca acestea să fie apoi privatizate.

Un nou acord s-a încheiat între Grecia și creditorii internaționali, în schimbul unor reforme pe care elenii s-au angajat să le aplice.

‘Vrem să folosim cele mai bune posibilități pentru privatizare și să obținem cele mai bune venituri posibile din aceste active. Trebuie să sprijinim programul, după ce, în ultimii ani, au fost probleme în implementarea programelor de asistență financiară’, a afirmat Angela Merkel, transmite Agerpres

‘Economia Greciei este în ruine. Acest lucru înseamnă că băncile au nevoie de un nou început’, a adăugat aceasta.

Autoritățile elene au extins vacanța bancară până pe data de 13 iulie, restricționând retragerea din bancomate la 60 de euro pe zi.