Angela Merkel, îngrijorată de evenimentele din Crimeea: Trebuie să se facă totul pentru a păstra integritatea teritorială

Publicat: 01 03. 2014, 21:10

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat îngrijorată de evenimentele din Crimeea, în cadrul unui discurs rostit sâmbătă la Berlin.

”Ceea ce se întâmplă în prezent în Crimeea ne îngrijorează. În aceste zile trebuie să se facă totul pentru a păstra integritatea teritorială” a Ucrainei, a spus cancelarul german, adăugând că ea şi ”mulţi alţii depun multe eforturi, având numeroase convorbiri telefonice cu preşedintele rus şi oficialii ucraineni”.

Angela Merkel i-a telefonat sâmbătă după-amiază premierului Arseni Iaţeniuk, a declarat AFP un purtător de cuvânt al guvernului german, fără să dea informaţii despre conţinutul convorbirii.