Angela Merkel se va întâlni cu David Cameron, pe 7 ianuarie, la Londra
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și permierul britanc David Cameron vor avea o întâlnire la Londra, pe 7 ianuarie, anunţă un purtător de cuvânt al Guvernului de la Berlin, potrivit AFP.
„Vizita are loc în cadrul programului preşedinţiei germane a G7 şi va fi consacrată pregătirii summitului organizaţiei programat pe 7-8 iunie în landul Bavaria”, a anunțat oficialul german, adăugând că „la întrevederea cu premierul Marii Britanii vor fi abordate chestiuni bilaterale, internaţionale şi de politică europeană”.
Angela Merkel nu este de acord cu planul lui David Cameron de limitare a imigraţiei provenind din UE, fiind de părere că principiul libertăţii de circulaţie la nivel comunitar „nu este negociabil”.