Animalele sălbatice, interzise în spectacole de circ
Folosirea animalelor sălbatice în spectacole de circ vor fi interzise în Irlanda începând cu data de 1 ianuarie 2018.
Michel Creed, ministrul Agriculturii din Irlanda, a semnat joi acest text de lege, care interzice folosirea animalelor "care nu sunt în mod obișnuit domestice" în această țară, întărind legislația din domeniul sănătății și bunăstării animalelor, intrată în vigoare în 2013, potrivit Agerpres.
Acea lege includea cinci mari principii, inclusiv dreptul animalelor de a nu suferi nicio rană sau boală și acela de a nu fi supuse unui tratament care provoacă stres și teamă.
Nerespectarea legii va fi pedepsită cu o amendă ce poate să ajungă până la 250.000 de euro și cu cinci ani de închisoare.
Irlanda se adaugă astfel celor 41 de țări care au interzis deja folosirea animalelor sălbatice în spectacole de circ.