Aplicații în Transnistria: Tiraspolul a băgat în „cantonament” SELECȚIONATA OCUPANȚILOR (FOTO)

Publicat: 10 08. 2017, 14:14

Trupele Federației Ruse de ocupație – GOTR împreună cu așa-zisa armată transnistreană, cu angajaţii „ministerului de interne” şi cu cei de la „justiţia transnistreană”, desfășoară timp de trei zile exerciții militare comune în regiunea separatistă din stânga Nistrului.

La tancodromul din apropiere de Tiraspol, militarii structurilor menţionate, au concurat la proba de conducere a maşinilor blindate de tip BTR-70, transmite agenția Novosti PMR,citată de Deschide.md.

În același timp, într-o pădure din apropiere, s-au desfășurat și exerciții de antrenare a lunetiștilor.

Sursa precizează că aplicațiile, care fac parte din „jocurile militare” – „Soldatul comunității – 2017”, care se vor sfârși joi.

În luna mai, Curtea Constituțională a decis:Prezența pe teritoriul Republicii Moldova a oricăror trupe sau baze militare, conduse și controlate de către state străine,este neconstituțională.

Prin urmare, Grupul Operativ de Trupe Ruse dislocate în regiunea separatistă din dreapta Nistrului, nu sunt altceva decâttrupe de ocupație ale Federației Ruse, iar joaca lor nu e deloc o joacă…