Apple, nouă lovitură pentru Nokia. Va lansa un smartphone de 350 de dolari

Publicat: 12 07. 2011, 18:30

Gigantul american Apple pregătește o nouă lovitură pentru finlandezii de la Nokia. Conform incont.ro, americanii vor lansa în toamnă nu doar iPhone 5, ci și un smartphone accesibil ce va costa 350 de dolari.

„Pentru că Nokia și RIM (Research in Motion) sunt tot mai agresive, Apple trebuie să intre și pe piața telefoanelor inteligente mai accesibile publicului larg”, spune un analist al Deutsche Bank.

Firma ce cercetare a pieței IDC estimează piața smartphone-urilor, până în 2015, la circa un milion de unități vândute , Apple având o cotă de 18,2% în 2011, iar Android 38,9%.