Ar fi bine pentru Ucraina să nu uite că primește ajutor din partea Poloniei, spune președintele Andrzej Duda

Ar fi bine pentru Ucraina să nu uite că primește ajutor din partea Poloniei, spune președintele Andrzej Duda
Imagine surprinsă cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o președintele polonez Andrzej Duda la Kiev în aprilie 2022. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / ABACA

Ucraina să nu uite că primește ajutor din partea Poloniei, a declarat președintele polonez Andrzej Duda, în contextul disputei privind exporturile de cereale ucrainene, potrivit Reuters.

Polonia este o susținătoare fermă a Ucrainei în contextul invaziei ruse, dar subiectul cerealelor ucrainene a produs tensiuni între cele două țări.

Varșovia a decis să extindă interdicția pe importurile de cereale ucrainene, spunând că măsura este menită să îi protejeze pe fermierii polonezi, dar decizia a produs nemulțumire la Kiev.

Andrzej Duda: Ar fi bine pentru Ucraina să nu uite că primește ajutor din partea Poloniei

„Ar fi bine pentru Ucraina să țină minte că primește ajutor de la noi și să țină minte că suntem și țară de tranzit către Ucraina”, a declarat președintele Poloniei, într-un dialog cu reporterii prezenți la New York, după discursul susținut la Adunarea Generală a ONU.

Polonia, Slovacia și Ungaria au anunțat că mențin restricțiile pe importurile din Ucraina, vineri, după decizia Comisiei Europene de a nu prelungi interdicția pe vânzările ucrainene către țările UE din vecinătatea sa, acolo unde se află și România, și Bulgaria. De altfel, Bucureștiul a anunțat la rândul său că a negociat cu partea ucraineană și a reușit să blocheze importurile de cereale ucrainene pentru 30 de zile.

Deși în spațiul public Ucraina a făcut apel la „dialog constructiv”, o sursă din Organizația Mondială a Comerțului a confirmat că autoritățile de la Kiev au formulat o plângere.

Dacă Ucraina a formulat într-adevăr o plângere, Polonia va explica situația în fața tribunalului, a explicat președintele Andrzej Duda, care a explicat că interdicția pe importuri nu vizează și tranzitul.

„Există cercuri de afaceri care au interese în Ucraina și și-ar dori să vândă cereale cât mai rapid posibil la cel mai mic cost posibil. Trebuie să ne apărăm împotriva acestui lucru”, a subliniat liderul polonez.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`