ARDE Europa: Temperaturi RECORD de peste 40 de grade!

Publicat: 25 07. 2019, 14:23

Temperaturi record de căldură absolută au fost înregistrate miercuri în Belgia, Olanda şi Germania, însă, potrivit meteorologilor, ce e mai rău urmează joi în Europa Occidentală, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Nou record de temperatură în Germania! Cu 40,5 grade Celsius, recordul precedent de 40,3 grade Celsius (Kitzingen, 5 iulie 2015) pentru întreaga Germanie, a fost doborât astăzi la Geilenkirchen!”, a anunţat miercuri seară pe Twitter serviciul meteorologic german (DWD).

O temperatură de 40,2 grade Celsius a fost înregistrată miercuri în Liège, în estul Belgiei, la una dintre stațiile rețelei Institutului regal de meteorologie (IRM), ceea ce marchează un nou record istoric, transmit agențiile internaționale.Din cauza căldurilor puternice, IRM a emis o alertă „roșie” valabilă pe aproape tot teritoriul Belgiei până vineri inclusiv.

În Olanda, în cursul după-amiezii, mercurul din termometre a urcat până la 38,8 de grade Celsius la Gilze Rijen, în sud, şi până la 39,2 grade Celsius la Eindhoven.

Ce este mai rău urmează, au avertizat meteorologii care au prognozat o nouă creştere a temperaturilor până vineri. Astfel, ar putea veni rândul Parisului să doboare, joi, recordul de căldură stabilit în 1947 – 40,4 grade Celsius.

Şi în Marea Britanie ”ar putea fi depăşit recordul de caniculă din iulie, de 36,7 grade Celsius, şi există chiar şi posibilitatea de a doborî recordul absolut, de 38,5 grade Celsius”, a indicat serviciul britanic de meteorologie, Met Office.

Şi Italia este afectată de căldura extremă, iar autorităţile au ridicat miercuri alerta la nivelul 3 („buletin roşu”) pentru cinci oraşe – Bolzano, Brescia, Florenţa, Perugia şi Torino.

De asemenea, jumătate din teritoriul Elveţiei se află sub alertă portocalie de caniculă, iar serviciul naţional de meteorologie din această ţară prognozează o „dezgheţare importantă în zonele montane înalte”, care s-au confruntat miercuri cu temeperaturineobişnuit de ridicată, la altitudini de4.800 de metri.