Armata rusă este cu 15% mai mare decât la startul invaziei, spune comandantul suprem al forțelor NATO în Europa: „Rusia este pe cale să comande cea mai mare armată de pe continent”

Publicat: 11 04. 2024, 12:17
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Alexey Kudenko

Forțele armate ale Rusiei și-au mărit efectivele în timpul războiului din Ucraina, a declarat generalul american Christopher Cavoli, comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, potrivit Business Insider.

Armata rusă este cu 15% mai mare decât la startul invaziei

„Armata este de fapt mai mare acum – cu 15% – decât era când a invadat Ucraina”, a declarat generalul Christopher Cavoli, într-o audiere în cadrul comisiei pentru serviciile armate a Congresului SUA.

„În ultimul an, Rusia și-a mărit puterea trupelor de pe linia frontului de la 360.000 la 470.000”, a continuat generalul american, explicând că sporirea efectivelor a fost generată de creșterea pragului de vârstă pentru încorporare la 30 de ani, de la 27 de ani.

Prin acest demers, spune Cavoli, Rusia a reușit să își majoreze „grupul de recruți militari disponibili cu 2 milioane pentru anii care vor urma”.

„Va fi mai mare, mai letală și mai furioasă”

„În concluzie, Rusia este pe cale să comande cea mai mare armată de pe continent”, a subliniat generalul.

„Indiferent de deznodământul războiului din Ucraina, Rusia va fi mai mare, mai letală și mai furioasă pe Occident decât când a invadat”, a continuat Christopher Cavoli.