Armata Ucrainei a început retragerea armamentului greu din estul țării
Armata ucraineană a început joi să retragă armamentului greu din estul Ucrainei, pe fondul diminuării confruntărilor cu insurgenţii separatişti proruşi, informează Reuters.
„Ucraina a început retragerea tunurilor de artilerie de 100 de milimetri de pe linia frontului”, a anunțat armata ucraineană.
Astfel, au fost retrase şase-şapte piese de artilerie de pe linia frontului, în satul Paraskoviivka, situat în apropierea oraşului Artemivsk.
De asemenea, 30-40 de vehicule militare au tractat echipament greu de pe linia frontului.
„Numărul şi intensitatea atacurilor s-au diminuat în ultimele două zile şi ne apropiem de scopul principal – implementarea primului paragraf al Acordului de la Minsk, cel privind armistiţiul, care creează condiţiile aplicării celui de-al doilea paragraf – retragerea armamentului greu”, declara Andrei Lisenko, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.
Aproximativ 5.800 de persoane și-au pierdut viața în timpul confruntărilor din estul Ucrainei, izbucnite în martie 2014.