Fostul șef al Formulei 1, britanicul Bernie Eccleston, a susținut că președintele rus Vladimir Putin este o „persoană sensibilă” care a făcut „greșeli” – în timp ce l-a criticat pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski pentru că „nu a ascultat” Kremlinul.
Bernie Ecclestone a afirmat că „ar încasa un glonț” pentru Vladimir Putin, descriindu-l drept un lider care „face ceea ce crede că este corect” pentru Rusia, potrivit skynews.
„Ceea ce face el (n.r. Putin) este ceva ce a crezut că este lucrul corect pentru Rusia. Din păcate, ca mulți oameni de afaceri, cu siguranță ca și mine, facem greșeli din când în când, și când ai greșit trebuie să faci tot ce-ți stă în putință pentru a scăpa”, a spus acesta despre Putin.
Pe de altă parte, britanicul l-a criticat pe Zelenski pentru acțiunile sale pentru că nu a depus destul efort pentru a ajunge la „rivalul său rus”.
„Înțeleg că a fost un comediant și pare că vrea să continue acea profesie… Cred că dacă s-ar fi gândit, ar fi făcut un efort să vorbească cu Putin, care este o persoană sensibilă și l-ar fi ascultat și probabil ar fi făcut ceva în legătură cu asta”, a spus sportivul.
Ecclestone a spus că nu a vorbit cu „prietenul” său de când Rusia a invadat Ucraina în februarie.
„Sunt absolut sigur că acum și-ar fi dorit să nu fi început toată afacerea asta – dar nu a început ca un război”, a spus acesta.
El a criticat, de asemenea, interzicerea sportivilor ruși ca răspuns la intervenția militară a Moscovei.
‘I’d still take a bullet for him.’
Bernie Ecclestone says Ukrainian President Zelensky should have listened to Putin to avoid war because Putin ‘is a sensible person’. pic.twitter.com/jZ1hLnrYTU
— Good Morning Britain (@GMB) June 30, 2022