Atac armat la un salon de înfrumusețare dintr-un oraș din Germania (FOTO)
Cel puţin o persoană a deschis focul în oraşul german Dueren, relatează presa locală, precizând că centrul istoric al localităţii a fost închis de poliţie, relatează Russia Today.
Numeroşi poliţişti se află la faţa locului.
Atacul a avut loc la un salon de coafură din oraşul aflat în nord-vestul ţării, au declarat surse din poliţie pentru DPA.
![]()
Martori au spus că au auzit cel puţin un foc de armă, dar nu este clar dacăexistă victime.
Potrivit revistei Focus, un bărbat a intrat în salon, a insultat o femeie, a tras mai multe focuri de armă şi a fugit, scrie news.ro.
Apoi, el s-ar fi baricadat într-un apartament din apropiere.
O unitate a forţelor speciale de poliţie (SEK) se pregăteşte să forţeze intrarea în apartament.