Atac cu cuţit într-o staţie de metrou din Bruxelles: 3 răniţi, dintre care unul grav

Atac cu cuţit într-o staţie de metrou din Bruxelles: 3 răniţi, dintre care unul grav

Trei persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-un atac cu cuţitul luni seara într-o staţie de metrou în centrul Bruxellesului, potrivit unui nou bilanţ al poliţiei belgiene, care l-a reţinut pe atacator, relatează Reuters, Le Soir, EFE şi AFP.

Agresorul a înjunghiat un tânăr într-un vagon de metrou, apoi a fugit şi a încercat să atace alte persoane aflate în staţie

„Colaborarea cu diferitele servicii ale poliţiei a permis arestarea rapidă a atacatorului”, a anunţat pe Twitter primarul Bruxelles-ului, Philippe Close. Agresorul a fost arestat de poliţie, anunţase anterior Wafaa Hammich, purtătoarea de cuvânt a primarului.

Atacatorul a fost reţinut în apropierea sediilor Comisiei şi Consiliului Uniunii Europene, la scurt timp după ce înainte înjunghiase un tânăr, au anunţat autorităţile municipale.

Atacul a avut loc în jurul orei 18:00 în staţia de metrou Schuman, în centrul cartierului cu sediile UE, potrivit imaginilor de la faţa locului.

Agresorul a înjunghiat un tânăr într-un vagon de metrou, apoi a fugit şi a încercat să atace alte persoane aflate în staţie, până când poliţiştii înarmaţi au reuşit să îl imobilizeze, potrivit unor înregistrări video postate de martori pe reţelele de socializare.

După ce iniţial informase despre un singur rănit, poliţia federală a indicat pentru AFP că, în total, trei persoane fuseseră rănite în cursul atacului, dintre care una se află „în stare critică”. Poliţia nu s-a pronunţat deocamdată cu privire la motivaţiile atacatorului.

Parchetul Federal a indicat că nu a fost sesizat în acest stadiu. Potrivit unei surse apropiate dosarului, persoana arestată „era deja cunoscută pentru antecedente psihiatrice”.

Agenţiile internaţionale de presă au transmis anterior că autorităţile blocaseră temporar ieşirea din clădirea Consiliului UE spre zona în care un bărbat rănit primea îngrijiri medicale şi unde avea loc luni o reuniune a miniştrilor agriculturii.

Traficul era întrerupt luni seara pe o parte a celor două lunii de metrou care trec prin staţia Schuman, poliţia continuându-şi ancheta la faţa locului, potrivit operatorului de transporturi din Bruxelles (Stib).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:57 - Alexia Eram l-a sărutat pe noul iubit de față cu toată lummea, la o petrecere de Halloween. Nu mai există niciun dubiu că cei doi sunt împreună
08:35 - Doar una din 10 clădiri cu risc seismic din București a fost verificată: „Cade oraşul pe noi”
08:19 - Moldova își votează președintele în al doilea tur al alegerilor, pe fondul acuzațiilor de cumpărare a voturilor de către Rusia. Bătălia se dă între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Ne intersectăm cu aspecte destul de dure în această perioadă. Dacă ne deranjează ceva, trebuie să mergem la esența acelui lucru. Să nu ne pripim în a trage concluzii (VIDEO)
23:15 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Luna Nouă a descărcat ceva destul de grav din Univers, ceva ce a reverberat în viețile noastre. Trebuie să identificăm exact ce avem de făcut, s-ar putea să fie lucruri destul de dure (VIDEO)
22:51 - Reşiţa: Incendiu într-un bloc, provocat de o femeie cu probleme psihice. 16 persoane au fost evacuate
22:30 - Inundații în Spania: O femeie a fost salvată după ce a stat blocată 3 zile într-o mașină, alături de trupul neînsuflețit al cumnatei sale (VIDEO)
21:58 - „Te simți ca un gunoi”. O tânără care a născut la un spital din București a povestit chinurile prin care a trecut. Medicii stăteau la ușă și râdeau de ea
21:27 - Crimă în Maramureș: Un tânăr de 19 ani a fost înjunghiat. Bănuit de comiterea faptei e un adolescent
20:55 - Ponta: „Ciucă e cel mai socialist candidat de la Iliescu încoace. A lucrat numai la stat. Dacă-l puneți, Doamne ferește!, să calculeze TVA, rămânem fără dl Ciucă candidat” (VIDEO)