Austria indica anul 2023 ca dată pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen, într-un document transmis de guvernul Nehammer după vetoul din decembrie 2022
Anul 2023 este menționat ca dată pentru aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen într-un document care aparține Ministerului austriac pentru afaceri europene și care a fost invocat de Parlamentul European în proiectul de rezoluție votat miercuri. Documentul a fost consultat de G4Media și fusese transmis de Viena către statele UE după vetoul guvernului austriac pe extinderea spațiului de liberă circulație.
Austria indica anul 2023 ca dată pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen
„Prin urmare, în acest moment, suntem în favoarea amânării extinderii Schengen la România și Bulgaria pentru o dată ulterioară, în 2023”, se menționează în documentul ministerului austriac.
Tot acolo se susține că guvernul condus de Karl Nehammer s-a opus intrării României și Bulgariei din cauza unui presupus număr mare de migranți ilegali care ar veni din cele două state.
„Poziția noastră nu este îndreptată împotriva României sau Bulgariei, a guvernelor sau a cetățenilor acestora. Numărul fără precedent de migranți ilegali care ajung la frontierele austriece pe diferite rute, inclusiv prin România și Bulgaria (aproximativ 20 000 de persoane care traversează România și aproximativ 35 000 de persoane care traversează Bulgaria, conform estimărilor noastre bazate pe date de telefonie mobilă, interviuri cu migranți și anchete penale privind traficanții de migranți)”, spune guvernul austriac, în același document.
Documentul este invocat în proiectul de rezoluție care a intrat miercuri la vot final în Parlamentul European.