Autorităţile britanice avertizează asupra consumului de seminţe germinate crude
Autorităţile britanice recomandă populaţiei să evite consumul de seminţe germinate crude, ca măsură de precauţie după îmbolnăvirile provocate de bacteria E.coli în Franţa, informează AFP. Potrivit Food Standards Agency, seminţele germinate nu trebuie consumate decât după ce au fost preparate cu atenţie, la temperatură foarte înaltă, şi nu trebuie mâncate crude. De asemenea, instrumentele folosite în procesul de germinare a seminţelor trebuie curăţate după utilizare, iar persoanele sunt sfătuite să se spele pe mâini după contactul cu seminţele.
Food Standards Agencz a precizat că acestea sunt simple măsuri de precauţie, întrucât în Marea Britanie nu a fost înregistrat nici un caz de îmbolnăvire.
În Franţa au fost înregistrate zece cazuri de îmbolnăvire, şapte dintre pacienţi participând la o petrecere unde şase dintre ei au consumat seminţe germinate. Autorităţile franceze au afirmat că seminţele au fost achiziţionate într-un magazin Jardiland, aprovizionat de compania britanică Thompson & Morgan.
Mai mulţi deputaţi britanici au criticat însă decizia autorităţilor de la Paris. „Dacă francezii s-au înşelat (…), vor fi consideraţi responsabili pentru ceea ce ar putea însemna noi pierderi în valoare de mii de lire pentru piaţa britanică”, deja afectată de epidemia de E.coli înregistrată în Europa, a afirmat deputatul Richard Howitt.