Autoritățile de la Kiev susțin că au arestat doi militari ruși în estul Ucrainei
Autoritățile de la Kiev au afirmat, miercuri, că au arestat în est doi militari ruşi suspectaţi de folosirea unor sisteme antiaeriene portabile, în timp ce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a estimat că 70 la sută din trupele ruseşti au părăsit teritoriul, relatează AFP.
Voluntarii din batalionul „Lugansk-1”, care luptă alături de armata ucraineană, „au arestat doi militari ruşi suspectaţi că folosesc sisteme portabile antiaeriene împotriva aviaţiei militare ucrainene”, a declarat purtătorul de cuvânt militar Andrei Lisenko.
Anunțul intervine în a cincea zi a unui armistiţiu respectat în general, potrivit preşedintelui Poroşenko, ce a salutat o detensionare a situaţiei în est, după cinci luni de conflict.
„Potrivit ultimei informaţii pe care am primit-o de la serviciile noastre de informaţii, 70 la sută dintre forţele ruse au fost retrase”, a declarat Poroşenko, în timp ce Moscova a dezminţit mereu orice prezenţă militară în Ucraina.
„Aceasta ne face să sperăm în viitorul unei iniţiative de pace”, a adăugat el.