Autoritățile din Germania și Austria ar putea introduce măsuri dure împotriva cetățenilor care au legături cu grupările teroriste

Publicat: 14 01. 2015, 17:07
Foto: kronpress.ro

Germania şi Austria ar putea introduce măsuri dure împotriva propriilor cetăţeni care devin membri ai grupurilor teroriste și participă la conflicte în Orientul Mijlociu.

Astfel, Guvernul de la Berlin a elaborat o iniţiativă legislativă care prevede confiscarea timp de trei ani a cărţii de identitate oricărui cetăţean german membru al vreunui grup terorist pentru ca persoana respectivă să nu mai poată călători în afara țării, potrivit publicației The Local.

Aproximativ 180 de cetăţeni germani au revenit din Orientul Mijlociu şi sunt monitorizaţi de autorităţi, a declarat Hans-Georg Maaßen, şeful Serviciului german de securitate internă, adăugând că ”în multe cazuri, aceşti oameni au fost radicalizaţi şi au experienţă de luptă”.

În Austria,  Partidul Libertăţii, formaţiune de extremă-dreapta a cerut ca persoanele revenite în țară după ce au participat la conflicte în Orientul Mijlociu să fie deţinute o perioadă în centre speciale şi să li se anuleze cetăţenia.

Potrivit liderului partidului, există peste 60 de islamişti austrieci reveniţi în țară din Orientul Mijlociu.