Autorităţile mexicane îi cer despăgubiri lui MrBeast după ce acesta a folosit imagini cu siturile arheologice ale ţării să-şi promoveze brandul de ciocolată, conform Observator.
Imaginile au generat 60 de milioane de vizionări pe YouTube. Miercuri, Preşedintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, a cerut explicații cu privire la circumstanţele în care i s-a permis accesul lui MrBeast în incinta siturilor restricţionate.
De asemenea, autoritățile cer acum „despăgubiri pentru daune şi o retragere publică a materialului be baza nerespectării termenilor”.
Permisul emis companiei de producţie Full Circle Media nu autoriza şi „folosirea imaginii siturilor arheologice pentru a face reclamă unor mărci comerciale în scopul câştigului de profit privat”, relatează The Guardian, citat de Observator.
MrBeast a vizitat mai multe orașe antice din Mexic și le-a prezentat în videoclipul lui. Printre acestea, s-a numărat și Chichén Itzá din Peninsula Yucatán. Accesul în situri arheologice este restricționat.
Totodată, videoclipul nu era doar unul de prezentare, ci și de promovare. MrBeast face reclamă şi mărcii sale de gustări, Feastables, despre care spune că sunt „aprobate de Mayaşi”, menționează sursa citată.
Institutul Naţional Mexican de Arheologie şi Istorie a depus plângere. Institutul a declarat că se „bucură că YouTuberii şi tinerii din toată lumea apreciază valoarea civilizaţiilor noastre indigene”, însă „îi condamnă ferm pe cei care profită de asta”.