Avertisment pentru fumători: Țigările afectează sănătatea creierului și poate duce la demență
Este binecunoscut faptul că fumatul este foarte dăunător pentru sănătate, fiind un factor important pentru apariția cancerului dar și a unor boli de inimă. De parcă nu era de ajuns, cercetătorii britanici susțin că țigările dăunează și creierului, relatează Daily Mail.
Studiile efectuate au arătat că fumătorii de vârsta a doua s-au descurcat mai greu la teste, în comparație cu aceia care nu fumează. Testul a examinat în principal memoria, fumătorii fiind rugați să rețină cât mai multe cuvinte sau nume într-un minut. Acest exercițiu a fost realizat după patru, respectiv opt ani de fumat.
La studiu au participat peste 8.800 de persoane cu vârste de 50 de ani și peste 50 de ani.
În urma cercetărilor s-a demonstrat o strânsă legătură între fumat, hipertensiune arterială, declin cognitiv, ajungându- se într-un ultim stadiu la demenţă.