Aviația rusă a început exerciții tactice în Crimeea care vor avea loc timp de trei zile
Forțele ruse au început marți exerciții aviatice tactice în Crimeea, care se vor desfășura pe parcursul a trei zile și care implică elicoptere de luptă ale aviației militare, informează RIA Novosti, citată de Agerpres. Paralel cu aviația, va efectua exerciții și o unitate de rachete antiaeriene.
”Astăzi (marți), în peninsula Crimeea au început exerciții aeriene tactice la care vor participa elicoptere de luptă de tip Mi-28H și Mi-35M, precum și specialiști din serviciile terestre pentru asigurarea zborurilor din Districtul Militar Sud”, indică un comunicat al districtului.
Peninsula Crimeea din sudul Ucrainei a fost anexată în martie 2014 la teritoriul Rusiei, în urma unui referendum la care, potrivit Moscovei, peste 96% din alegători s-au pronunțat în favoarea alipirii regiunii la Federația Rusă. Moscova susține că peninsula este o regiune a Federației Ruse.
UE și SUA au condamnat ”anexarea ilegală” de către Rusia a peninsulei de la Marea Neagră și au instituit sancțiuni împotriva Moscovei, subliniind că acestea vor fi menținute atât timp cât Crimeea va rămâne sub ocupație rusă.