Preşedintele Braziliei, prins cu minciuna. Rata defrişării din jungla amazoniană a ajuns la un nivel record. Cât se taie într-un an

Publicat: 20 11. 2019, 10:58
Sursă: Twitter / @maricruppe & Facebook

Rata defrişării din jungla amazoniană a urcat la cel mai mare nivel din ultimii 1 ani, se arăta într-un raport al guvernului brazilian, publicat marţi.

Potrivit raportului, în intervalul iulie 2018 – iulie 2019 au fost defrişaţi 9.762 de kilometri pătraţi, o creştere de la un an la altul de 29,5%. Este cea mai mare rata de defrişare din 2008 încoace.

Cifrele contrazic declaraţiile preşedintelui Braziliei, Jair Bolsonaro, care în timpul incendiilor masive din luna august nega faptul că a crescut numărul defrişărilor.

Ba mai mult decât atât, l-a concediat şi l-a acuzat de „minciună” pe directorul Institutului Naţional pentru Cercetare Spaţială (INPE) din Brazilia, care publicase date ce îl contraziceau. Potrivit acelor date, defrişările din luna iunie 2019 fuseseră cu 88% mai mari decât în iunie 2018. În plus, 99% în aceste incendii sunt rezultatul factorului uman.

Ulterior, a respins şi un ajutor de 20 de milioane de dolari, oferit de ţările G20, din motive naţionaliste.

„Creşterea rapidă a numărului defrişărilor sunt o consecinţă directă a strategiei implementate de Jair Bolsonaro (preşedintele Braziliei – n.r.) pentru desfiinţarea Ministerului Mediului”, a precizat un grup de organizaţii de protecţie a mediului din Barzilia.

În lunile iulie-august, Brazilia s-a confruntat cu un număr record de incendii, marea lor majoritate fiind pusă pe seama factorului uman.

Foto: Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro (sursă foto: Facebook / Jair Bolsonaro)

De ce este importantă jungla amazoniană pentru noi

Jungla amazoniană este considerată unul dintre „plămânii planetei”, fiind responsabil pentru emanarea a 20% din oxigenul existent. Iar în urmă cu câţiva ani, NAŞA a publicat mai multe imagini cu ciclul vieţii plantelor pe Pământ în care se vede că jungla amazoniană este o componentă critică în absorbţia dioxidului de carbon în momentele în care este iarnă în emisfera nordică a planetei (adică la noi).

Cea de a doua componentă critică a acestui ciclu de „respiraţie” o reprezintă pădurile din Rusia (cele mai întinse din lume), care de asemenea au fost afectate de un număr record de incendii anul acesta (incendii care încă sunt active).

Dar lăsând la o parte componentă de oxigen, jungla amazoniană găzduieşte aproximativ trei milioane de specii de plante şi animale, precum şi aproximativ un milion de indigeni ce trăiesc în stil tradiţional.