Un elicopter s-a prăbuşit cu mai mulţi pompieri şi un rănit la bord. Bilanţul victimelor

Publicat: 01 11. 2019, 09:56
Foto: Airbus H225 (sursă: Wikipedia / Ronnie Robertson)

Şapte persoane au murit după ce un elicopter „Airbus H225” sud-coreean s-a prăbuşit, joi, în Marea Japoniei, în apropierea Insulelor Doko, în timp ce transportă un marinar rănit, relatează Reuters.

La bordul elicopterului se aflau mai mulţi pompieri, un marinar rănit şi piloţii.

Potrivit Ministerului Apărării sud-coreean, la locul prăbuşirii au fost desfăşurate mai multe nave, avioane şi scafandrii, însă nu a fost găsit niciun supravieţuitor.

De fapt, tot ce s-a găsit a fost o bucată din fuzelajul elicopterului.

Aparatul fusese dat în folosinţă în 2016 şi la momentul prăbuşirii era pilotat de doi piloţi foarte experimentaţi.

Nu este primul accident de acest gen care implică un elicopter „Airbus H225”. În 2016, un alt elicopter s-a prăbuşit în largul coastei Norvegiene, 13 persoane pierzându-şi viaţa. În urma acelei prăbuşiri, toate elicopterele model „Airbus H225” au fost ţinute la sol pentru a fi modificate.

Autorităţile sud-coreene nu cunosc motivul prăbuşirii.

Foto: Locația Insulelor Doko (sursă foto: Google Maps)