Uniunea Europeană a fost de acord cu amânarea Brexitului până pe 31 ianuarie 2020. El se poate produce anticipat. Care sunt condiţiile

Publicat: 28 10. 2019, 11:42
Sursă foto: Hepta.ro & Twitter

Consiliul Uniunii Europene a fost de acord cu amânarea Brexitului pentru 31 ianuarie 2020, a anunţat preşedintele Consiliului, Donald Tusk, într-un mesaj postat pe Twitter, luni.

Data de 31 ianuarie 2020 nu este, însă, chiar fixă. Conform unui document consultat de The Guardian, Marea Britanie are opţiunea părăsirii Uniunii Europene chiar a doua zi după ce aprobă un acord de Brexit. Acest lucru înseamnă că, în situaţia în care parlamentul britanic aprobă acordul de brexit pe data de 29 noeimbrie (spre exemplu), atunci Regatul Unit va putea părăsi Uniunea Europeană pe 30 noiembrie. Informația făcutăpublicăde The Guardian a fost, de altfe,confirmatăși de Donald Tusk, în mesajul postatpe Twitter.

De asemenea, documentul consultat de The Guardian stipulează faptul că Uniunea Europeană nu va mai renegocia acordul de Brexit. Aceasta prevedere poate, însă, fi privită cu foarte mult scepticism întrucât Bruxelles-ul a mai spus de două ori până acum exact acelaşi lucru şi de fiecare dată acordul a fost renegociat pe alocuri.

Nu în ultimul rând, în situaţia în care parlamentul britanic aprobă acordul în luna noiembrie (spre exemplu), prevederile încep să producă efect începând cu data de 1 a următoarei luni, în cazul de față decembrie. În situaţia în care acordul este ratificat în decembrie, atunci începe să producă efecte pe 1 ianuarie 2020.

Marii Britanii i se mai solicită să trimită la Bruxelles şi un comisar european, un lucru pe care guvernul condus de Boris Johnson a precizat că nu îl va face – legal vorbind, este obligat să o facă întrucât Regatul Unit încă este stat-membru UE.

Știreîn curs de actualizare.

Foto: Donald Tusk, PreședinteleConsiliul Uniunii Europene (sursăfoto: Twitter /Donald Tusk)

Ce urmează acum

De urmărit vor fi eventimentele din Marea Britanie. Clasa politica britanică (mai ales parlamentul) va trebui să decidă dacă vor fi organizate alegeri anticipate şi dacă se va vota acordul de Brexit.

Teoretic, premierul Boris Johnson ar urma să solicite, pentru a treia oară, organizarea de alegeri anticipate într-o încercare de a debloca situaţia acordului de Brexit. Rămâne de văzut dacă va fi de acord Camera Comunelor, mai ales că nici Partidul Laburist şi nici cel Conservator nu stau foarte bine în sondaje. Ceea ce înseamnă că nu prea ar avea motive să accepte organizarea de alegeri anticipate.

Între timp, guvernul Boris Johnson are însărcinarea de a transpune prevederile acordului de Brexit în legislaţia naţională britanică, un proces care ar putea dura şi câteva luni. Ulterior transpunerii, acordul de Brexit va trebui discutat, din nou, în parlamentul britanic, iar în situaţia în care va fi aprobat, Marea Britanie va putea ieşi din Uniunea Europeană chiar înainte de data de 31 ianuarie 2020. În situaţia în care acordul va fi respins, din nou, de parlamentul britanic, atunci guvernul Boris Johnson va fi nevoit să reia negocierile cu Uniunea Europeană.Din experientele anterioare, s-a dovedit că un astfel de proces poate dura şi 3-4 luni sau mai mult.

Sursă foto: hepta.ro

Cronologia evoluțiilorimportante de anul acesta legate deBrexit

  • 28 octombrie – Consiliul European aprobă amânarea Brexitului pentru data de 31 ianuarie 2020;
  • 22 octombrie– Parlamentul britanicaprobătranspunerea acordului deBrexitîn legislația națională;
  • 17 octombrieBoris Johnsonși liderii UEau căzut de acordcu privire la un acord deBrexit
  • 17 octombrie– Consiliul Europeana aprobatnoul acord pentruBrexitși au adoptat o declarație politică privind relațiile viitoare
  • 2 octombrie– GuvernulBoris JohnsonînainteazăUniunii Europeneo propuneredeBrexitcare, printre altele, ar duce la încălcarea „Acordului de la Belfast”;
  • 24 septembrie– Instanţa Supremă britanicădeclară ilegală motivareaîn baza căreia regina Elisabeta a II-a a fost de acord cu suspendarea parlamentului;
  • 18 septembrie– Parlamentul European adoptăo rezoluţie prin care susţine o nouă amânareaBrexitului;
  • 18 septembrie– Scoţia anunțăun nou referendum pentru independențăîn cazul unuiBrexitfără acord;
  • 11 Septembrie– Curtea de Apel din Scoţiadeclară ilegală motivareaîn baza căreia regina Elisabeta a II-a a fost de acord cu suspendarea parlamentului. Decizia a fostatacatăla Curtea Supremă;
  • 9 septembrieCamera Comunelorrespingeși a doua solicitare a premieruluiBoris Johnsonde a fi organizate alegeri anticipate șiintră în vigoaresuspendarea parlamentului britanic;
  • 9 septembrie– Regina Elisabeta a II-aa promulgatlegea care împiedică un Brexitfără acord
  • 4 septembrieCamera Comunelorrespingesolicitarea premieruluiBoris Johnsonde a fi organizate alegeri anticipate;
  • 4 septembrieCamera Comuneloraprobă o legecare împiedică ieșirea din Uniunea Europeană fără un acord;
  • 3 septembrieBoris Johnsonpierde majoritateaînCamera Comunelor;
  • 28 augustBoris Johnsoni-a cerut reginei Elisabeta a II-asă suspendeParlamentul, solicitare ce i-a fost acceptată;
  • 18 august– GuvernulBoris Johnsona abrogatActul din 1972, prin care Marea Britanie a aderat laUniunea Europeana
  • 27 iulieBoris Johnsondevine prim-ministrulMarii Britanii;
  • 26 mai– „PartidulBrexit” (o formațiune anti-europeană) a câștigat alegerile europarlamentare din 2019;
  • 24 mai– Theresa Mayîşi anunță demisiadin funcţia de prim-ministru al Marii Britanii;
  • 10 aprilie– Uniunea EuropeanăamânăBrexitul până la data de 31 octombrie 2019;
  • 5 aprilie-Theresa MaysolicităUniunii Europene o amânare aBrexitului până pe 30 iunie 2019;
  • 3 aprilie– Parlamentul britanico obligăpe Theresa May să asigure unBrexit„ordonat” (adicăcu acord) sau să obţină o nouă amânareaBrexitului, în situaţia în care tot Parlamentul britanic va respinge şi următorul acord deBrexit;
  • 1 aprilie– Parlamentul britanic dăvoturi indicativenegativecu privire la unreferendum pe acord, a unei prelungiri a perioadei de negocieri și a rămânerii în structurile comunitare;
  • 29 martie– Parlamentul britanicrespinge, pentru a treia oara, acordul deBrexit;
  • 21 martie– Uniunea Europeanărespingepropunerea Marii Britanii de amânare aBrexitului pana pe 30 iunie, stabilind ziua de 12 aprilie ca dată limită, cu posibilitatea extinderii perioadei pânăpe 22 mai în situația în care va exista un acord;
  • 20 martie– Premierul Theresa Maysolicităo prelungire a perioadei deBrexitpână oe 30 iunie;
  • 14 martie– Parlamentul britanicrespingeideea susţinerii unui al doilea referendum;
  • 14 martie– Parlamentul britanicaprobăideea amânăriiBrexitului;
  • 13 martie– Parlamentul britanicse pronunţăîmpotrivaunuiBrexitfără acord. Votul este, însă, doar consultativ;
  • 12 martie– Parlamentul britanicrespingeşi al doilea acord deBrexit;
  • 14 februarie– Parlamentul britanicrespingeprimul acord deBrexit.