Ban Ki-moon cere eliberarea observatorilor OSCE reținuți în Ucraina

Publicat: 28 04. 2014, 21:27

Observatorii OSCE și militarii deținuți în estul Ucrainei trebuie imediat eliberați, a cerut, luni, secretarul ONU, Ban Ki-moon.

„Domnul Ban Ki-moon condamnă cu fermitate capturarea acestor oameni şi cere eliberarea lor imediată, fără condiţii”, a declarat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general ONU, citat de AFP

Un număr de 12 persoane, dintre care opt observatori OSCE, au fost reținute vineri, o singură persoană fiind eliberată duminică din motive medicale.