Barack Obama a câștigat cel de-al doilea mandat la Casa Albă, cu o diferență de aproape 100 de voturi

Barack Obama a câștigat cel de-al doilea mandat la Casa Albă, cu o diferență de aproape 100 de voturi
UPDATE 8: 53: Romney a mai obținut trei voturi, urcând la 206, însă nimic nu mai poate schimba victoria lui Obama.UPDATE 8:30: Numărul voturilor în favoarea lui Obama a crescut la peste 300, în timp ce al celor pe...

UPDATE 8: 53: Romney a mai obținut trei voturi, urcând la 206, însă nimic nu mai poate schimba victoria lui Obama.

UPDATE 8:30: Numărul voturilor în favoarea lui Obama a crescut la peste 300, în timp ce al celor pentru Romney a stagnat, anunță BBC.

Barack Obama a fost reales marţi preşedinte al Statelor Unite, cu o majoritate evidentă, depăşind pragul de 270 de voturi din partea electorilor.

Este pentru prima oară când un președinte de culoare câștigă un al doilea mandate, și pentru a doua oară, după Bill Clinton în anii ’90, când un democrat obţine al doilea mandat la Casa Albă după la al Doilea Război Mondial.

Potrivit CNN, Obama a obținut 281 de voturi din partea electorilor, iar Romney, 203.

Potrivit presei americane Obama a obținut voturile electorilor Maine, Vermont, Wisconsin, New York, New Jersey, Delaware, Maryland, Massachusets, Colorado, Illinois, New Mexico, Minnesota, Columbia, Iowa, Oregon, Ohio, Rhode Island, Connecticut. Pe de altă parte, Romney a obținut voturile electorilor din Arizona, Louisisana, Tennessee, Dakota de Nord și de Sud, Texas,  Utah, Montana, Kentucky, Georgia, Indiana, Oklahoma, Mississippi, Alabama, Oregon, Carolina de Sud și de Nord, Indiana, Kentucky.

La anunțarea rezultatelor, Obama a transmis câteva mesaje de mulțumire pe Twitter.

„Totul s-a întâmplat cu ajutorul vostru. Mulţumesc”, a scris într-un prim mesaj.”Suntem cu toţii împreună. Astfel am făcut campanie şi astfel suntem. Mulţumesc – bo”, a scris preşedintele reales într-un nou mesaj.

Într-un al treilea mesaj, candidatul democrat a anunțat „Încă patru ani” şi a adaugat o fotografie în care apare îmbrăţişând-o pe soția sa.
Tot marți, americanii au votat și pentru un număr de 11 guvernatori de state, o treime din senatorii americani și pentru toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților din Congresul SUA.